Laleaua galbenă de cazane, o specie unică în lume, se găsește în România

lalea-galbena-640x360

„Laleaua poate fi observată numai de la bordul ambarcațiunilor. Fiindcă zona este foarte abruptă, ea nu poate fi culeasă de iubitorii de flori. Acest lucru ne și bucură, fiindcă astfel este protejată și nu va fi pusă în pericol de dispariție”, a precizat pentru agerpres, directorul Parcului Natural Porțile de Fier, Marian Jiplea.

Această lalea înflorește la începutul lunii aprilie și crește doar pe versanţii stâncoşi din rezervaţia naturală Cazanele Dunării și se pare că a fost observată pentru prima dată în anul 1884 de botanistul Vincze von Borbas care a publicat un material despre această floare în “Foaia Asociaţiunii Transilvania”, ziar ce aparea la vremea respectivă la Sibiu, avându-l ca redactor pe G. Barițiu.

Laleaua galbenă de cazane, cum este numită această specie unică în lume, este protejată prin Convenția de la Berna din 19 septembrie 1979 și prin Ordonanța de Urgență nr. 57/2007 privind regimul ariilor naționale care trebuie conservate. Amenda pentru orice fir rupt este de 10.000 de lei.

cunoastelumea.ro

lalea-2-800x531

 

Comentariul Tau