„Crăciun Fest Moieciu de Sus”, în a doua zi de Crăciun!

cover-craciun-fest-9-1

Localnicii din Moieciu de Sus se mobilizează pentru a oferi turiștilor care vor vizita zona luni, 26 decembrie, o alternativă de petrecere a timpului liber în perioada sărbătorilor. Astfel, va avea loc  evenimentul “CrăciunFest” din Moieciu de Sus, organizat de Asociația Rural – Culturală Moieciu de Sus și Centrul de Ecologie Montană, în parteneriat cu Vlahia Inn. Evenimentul își propune să pună în valoare tradițiile și obiceiurile sărbătorilor de iarnă, frumusețea satului, peisajele extraordinare de iarnă și ospitalitatea localnicilor, care vor fi prezenți la eveniment cu diferite standuri și produse specifice zonei sau prezentând dansurile și colindele tradiționale. Momentele artistice vor fi oferite de copiii de la școala din Moieciu de Sus și trupa de dansuri populare. „CrăciunFest” ajunge în acest an la cea de-a treia ediție. În cadrul acestui eveniment, Centrul de Ecologie Montană va avea un stand de prezentare, prilej de a lansa oficial portalul de ecoturism Poarta Carpaților – o viitoare ecodestinație în Fundata, Moieciu și Bran: www.poartacarpatilor.ro. Mai multe detalii despre evenimentul “CrăciunFest“  puteţi găsi pe www.craciunfest.ro.

afis-craciunfest2016
 

Comentariul Tau