Argintul dacic al Sălajului – povestea numărului impresionant de tezaure găsite pe teritoriul județului

imageResize

Un tezaur descoperit de doi copii în spatele casei, trimis mai apoi ca „ofrandă” Elenei Ceaușescu, sau un altul scos la suprafață de sub cadavrul unui câine îngropat de stăpânul său, alături de dovada concretă a falsificării monedelor romane de către daci sunt doar doar câteva exemple din impresionanta zestre reprezentată de tezaurele dacice din argint descoperite de-a lungul timpului în Sălaj.

01181228-891804734„În Sălaj au fost descoperite și atestate, pe baza tuturor informațiilor pe care le știu și a descoperirilor pe care le-am făcut chiar eu, 23 de tezaure dacice din argint. Ele numeric sunt multe la o suprafață cum are Sălajul, relativ mică, reprezentând 10% din tezaurele descoperite în România, ceea ce spune ceva despre zonă. Ele cantitativ ajung undeva la 13 kilograme de argint, dar numeric sunt multe și sunt distribuite cu preponderență în jumătatea de vest a Sălajului, în zona depresiunii Șimleului, care în secolele I înainte și după Hristos cu siguranță credem că era o zonă de concentrare mare de cetăți dacice. Majoritatea acestui tip de descoperiri se interpretează că ar fi fost legate de primejdii, deși există și specialiști care afirmă că sunt depuneri rituale, dedicate unor divinități”, precizează, pentru AGERPRES, Horea Pop.

AGERPRES

articol intreg

 

Comentariul Tau